Căutarea sensului devine, așadar, o acțiune fundamentală. Nu este vorba despre descoperirea unui sens universal, ci despre construirea unuia personal.
Acest sens poate fi găsit în relații, în muncă, în creație , în angajament social sau în dedicarea față de o cauză.
Trăirile existențiale ne îndeamnă să ne întrebăm: "Ce este important pentru mine?" și "Cum îmi pot crea o viață plină de semnificație?"
O altă dimensiune centrală a trăirilor existențiale este" libertatea absolută". Suntem liberi să alegem, să ne definim pe noi înșine prin acțiunile și deciziile noastre. Nu există un destin prestabilit, nici o esență predefinită care să ne dicteze cine suntem. Această libertate, deși eliberatoare, vine și cu o mare responsabilitate. Suntem deplin responsabili pentru alegerile noastre și pentru ceea ce devenim.
Această responsabilitate poate genera angoasă existențială. Anxietatea nu provine din frica de un pericol specific, ci din conștientizarea faptului că suntem singurii arhitecți ai propriei noastre vieți și că nu există scuze sau refugii de la această libertate.
Totuși, tocmai această angoasă ne poate propulsa către acțiune autentică și spre asumarea deplină a existenței noastre.
În cele din urmă, trăirile existențiale nu sunt doar despre disconfort sau angoasă, ci și despre oportunitatea de a ne angaja profund cu propria noastră existență. Ele ne invită să ne întrebăm, să explorăm și să ne construim un sens într-o lume care, deși poate părea indiferentă, ne oferă libertatea supremă de a alege cine vrem să fim.

  Cum te raportezi tu la aceste întrebări fundamentale?